CUNOAȘTERE ȘI OCCIDENTALIZARE. O ISTORIE A ȘTIINȚEI ROMÂNEȘTI DE LA JUMĂTATEA SECOLULUI XIX-LEA PÂNĂ LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XX

CUNOAȘTERE ȘI OCCIDENTALIZARE. O ISTORIE A ȘTIINȚEI ROMÂNEȘTI DE LA JUMĂTATEA SECOLULUI XIX-LEA PÂNĂ LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XX
Pret: 
55,00 lei
TVA Inclus
În stoc (1 buc.)
Domeniul: 
Istorie, istoria artei & fotografie
Editura: 
MEGA
An aparitie: 
2018
Nr. pagini: 
494
Format: 
B5
ISBN: 
978-606-543-951-1

 *una dintre lucrările câștigătoare ale concursului PUBLICARE TEZE DE DOCTORAT, lansat de Editura MEGA.

  „Știința modernă nu constă într-o colecție definitivă de date și fapte. Mai degrabă, ea a luat forma unei activități care a făcut din producerea continuă a unor noi explicații cu privire la felul în care funcționează lumea obiectivul ei principal. Dezvoltarea științei a stimulat în acest fel progresul continuu al ultimelor secole.
Din aceste motive ea poate fi considerată una din componentele fundamentale ale civilizației occidentale.
Prin activitatea luminată a unei părți a elitelor sale, Țările Române au intrat în secolul XIX în contact din ce în ce mai susținut cu această civilizația și cu variatele ei manifestări. Preluarea științei moderne, cu tot ceea ce i-a fost caracteristic (exercitarea rațiunii în activitatea de cercetare a naturii, aranjamente instituționale care să facă posibilă criticarea și diseminarea cercetărilor, perfecționarea continuă a tehnologiilor) a devenit o modalitate prin care acestea se puteau occidentaliza.
Miza nu a fost reprezentată așadar doar de simpla introducere a unor cunoștințe, ci de dezvoltarea acelor mecanisme care să facă posibilă dezvoltarea continuă a cunoașterii.
Această lucrare analizează unele din mijloacele prin care acest proces a avut loc între mijlocul secolului XIX și începutul celui de-al XX-lea: popularizarea, înființarea unor instituții științifice, preluarea, discutarea și dezvoltarea teoriilor științifice moderne. ”

Cuprins Introducere 1 Capitolul I. O privire generală asupra ştiinţei moderne 19

I.1 Revoluţia ştiinţifică şi emergenţa ştiinţei moderne 19

I.2 Ştiinţa în Secolul Luminilor 34

I.3 Epoca progresului: ştiinţa în secolul XIX 40

Capitolul II. O istorie a ştiinţei româneşti în secolul XVIII şi prima jumătate a secolului XIX 48

II.1 Evoluţia spiritului ştiinţific în epoca fanarioţilor 48

II.2 Reorientarea spre Occident: o istorie a ştiinţei româneşti în perioada 1821-1860 69

II.2.1 Societatea de medici şi naturalişti din Iaşi (1833) 88

Capitolul III. Prima generaţie a oamenilor de ştiinţă români şi activitatea acesteia 100

III.1 O primă generaţie a oamenilor de ştiinţă români 100

III.2 Popularizarea ştiinţelor 103

III.2.1 Revista ,,Natura” (1862-1865) 105

III.2.2 ,,Revista română pentru sciinţe, litere şi arte” (1861-1863) 116

III.2.3 ,,Tranzacţiuni literare şi ştiinţifice” (1872-1873) 126

III.2.4 ,,Revista Sciinţifică” (1870-1880) 128 III.3 Difuzarea unor noi concepţii ştiinţifice şi filozofice 155

III.3.1 Pozitivismul 156

III.3.2 Materialismul şi spiritualismul 168

III.3.3 Apariţia unei noi tensiuni: ştiinţa şi religia 170

III. 4 O personalitate exemplară a ştiinţei româneşti în secolul XIX: Emanoil Bacaloglu (1830-1891) 173

Capitolul IV. Mecanismele instituţionalizării ştiinţei româneşti: societăţi şi asociaţii ştiinţifice 184

IV.1 Societăţile ştiinţifice: funcţii şi importanţă 184

IV.2 Societatea Română de Ştiinţe (1862) 192

IV.3 Societatea de ştiinţe naturale din Bucureşti (1864) 199

IV.4 Societatea ,,Ateneul Român” (1865) 205

IV.5 Societatea de ştiinţe fizico-naturale (1868) 207

IV.6 ,,Secţiunea ştiinţifică” a Academiei Române (1872) 213

IV.6.1 Activitatea 222

IV.6.2 Imaginea ştiinţei 235

IV.6.3 Concursuri şi premii 239

IV.6.4 Participarea la congrese şi misiuni ştiinţifice internaţionale 245

IV.7 Societatea de ştiinţe fizice (fizica, chimia, mineralogia) (1890) 251

IV.7.1 Organizarea 251

IV.7.2 Activitatea 259

IV.7.3 Filozofia şi conceptele difuzate de societate în spaţiul public 284

IV.8 Asociaţiunea română pentru înaintarea şi răspândirea ştiinţelor (1902) 291

IV.8.1 ,,Asociaţiile pentru înaintarea ştiinţei”, un model european de organizare ştiinţifică 292

IV.8.2 Organizarea 297

IV.8.3 Ideile şi conceptele diseminate în spaţiul public 302

IV.8.4 Activitatea 313

IV.8.5 Expoziţia ştiinţifică din anul 1903 315

Capitolul V. Aspecte particulare ale evoluţiei ştiinţei româneşti la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX. Evoluţia Universităţilor. Naţionalizarea ştiinţei 320

V.1 Evoluţia Universităţilor 320

V.2 Ştiinţa şi politica: discursul privitor la naţionalizarea ştiinţei 330

Capitolul VI. O nouă paradigmă de cercetare a naturii: receptarea darwinismului 341

VI.1 Primele reacţii cu privire la darwinism: revista ,,Natura” şi Dimitrie Ananescu 343

VI.2 Reacţii din partea oamenilor de cultură: Bogdan Petriceicu Haşdeu, George Bariţ şi Ion Ghica 351

VI.2.1 Bogdan Petriceicu Haşdeu şi ,,selecţia providenţială” 351

VI.2.2 George Bariţ şi angoasa în faţa ,,luptei pentru existenţă” 354

VI.2.3 Ion Ghica şi scepticismul organizat 359

VI.3 Acceptarea şi diseminarea evoluţionismului: Gregoriu Ştefănescu şi ,,Revista Sciinţifică” 363

VI.4 Darwinismul şi concepţiile sociale, politice şi religioase 376

VI.4.1 Darwinism şi socialism: difuzarea teoriei lui Darwin prin intermediul revistei ,,Contemporanul” 377

VI.4.2 ,,Darwinism social” şi eugenism 387

VI.4.3 Darwinismul şi replica religioasă: reacţia din partea ,,Revistei Teologice” 390

VI.5 Triumful darwinismului şi acceptarea sa ca paradigmă de cercetare a lumii vii 398

VI.5.1 Victor Babeş: o concepţie originală privind evoluţia 405

VI.5.2 Nicolae Leon şi militantismul pentru răspândirea teoriei evoluţiei 410

VI.6 Polemica Nicolae Paulescu, Nicolae Leon, Dimitrie Voinov 414

VI.7 Concluzii 424

Concluzii generale 425

Bibliografie: 435

De aceeași autori...

De la aceeași editură...

DIN ACTIVITATEA RELIGIOASĂ, CULTURAL-ȘTIINŢIFICĂ, ISTORICO-SOCIALĂ A CĂLUGĂRILOR BAZILITANI ROMÂNI (SECOLUL XVIII – 1948)

   Istoria bisericească şi, mai ales, istoria Bisericii Române Unite cu Roma, Greco‑Catolice, a constituit un domeniu marginalizat în perioada comunistă (excepţie fac unele centre ale exilului românesc ca München, Paris, Madrid etc.). De aceea, după 1989 s-au impus ca absolut necesare demersuri de recuperare a acestui teritoriu al cunoaşterii.

+ info
CASTRELE DACIEI DUPĂ PĂRĂSIREA LOR DE CĂTRE ARMATA ROMANĂ

„Arheologia și istoria militară a Daciei romane au fost privilegiate de cercetarea românească, fiindcă domeniul e vast și productiv. Un specific al provinciei a fost armata numeroasă (pe la anul 200, aproximativ 12–13% din armata Imperiului roman staționa în Dacia), prin urmare, militarii – singurul corp socio-profesional salariat, cu venituri fixe și regulate – dădeau tonul în cele mai variate aspecte ale vieții și civilizației romane.

+ info
CATALOGUL ABSENŢILOR CONDAMNĂRI POLITICE ALE TRIBUNALULUI MILITAR CLUJ ÎNTRE ANII 1956–1964

   „Catalogul absenţilor” şi‑a propus prezentarea într‑o variantă exhaustivă a represiunii comuniste pusă în practică de Tribunalul Militar Cluj ca şi instanţă de fond în perioada anilor 1956–1964, prin identificarea sentinţelor politice şi interpretarea condamnărilor în baza învinuirilor susţinute în instanţă de procurorii militari. Demersul nostru de identificare a persoanelor condamnate politic în sentenţierele arhivei militare din acest interval de timp şi‑a propus să umple un gol informaţional cu date preluate cu multă acurateţe.

+ info
ARNĂUŢII ÎN ŢĂRILE ROMÂNE (SECOLELE XVIII-XIX)

   Arnăuţii au fost un corp de lefegii (mercenari), de origine albaneză, prezenţi în oştile celor două ţări româneşti extracarpatice încă din secolul al XVII‑lea, după ce Mihai Viteazul a îngăduit aşezarea la nord de Dunăre a 15.000 de albanezi.

+ info