„Conceput ca un așezământ românesc de cultură în Germania nazistă, el a avut soarta multor alte instituții naționale cu profil educativ sau de propagandă din străinătate. Și-a început activitatea într-o atmosferă de optimism, pentru ca mai apoi să decadă. Cauzele sunt multiple, în aparență remarcându-se îndeosebi animozitățile personale, făcând ca guvernanții de la București să subfinanțeze Institutul. Însă mai totdeauna afirmarea României în străinătate a avut evidente limite, unele ce țin de mentalitățile oamenilor, chiar de „tradiție”, lipsa de pricepere și promovarea amatorismului, altele fiind ridicol concepute în funcție de împrejurări, invocându-se tot felul de motive, resuscitate până și în zilele noastre, când globalizarea a devenit în ochii unora gogorița neputinței noastre de a progresa și a ne afirma în lume...
... În cazul României, măsurile în ce privește propaganda în străinătate, transferul de bunuri culturale și intelectuale, promovarea patrimoniului nostru spiritual au fost parțiale, porneau cu entuziasm ca proiect, sfârșind mai totdeauna într-o lamentabilă degringoladă, uneori la scurtă vreme de la debutul ideii. Mereu și mereu, România și-a făcut cunoscut în afară tezaurul cultural și intelectual mai mult prin oameni (nu prea mulți) care și-au sacrificat entuziasmele, pentru guvernanți ori factori de decizie care n-au înțeles mare lucru din beneficiile „diplomației culturale”. Iar toate aceste aspecte erau bine cunoscute decidenților: arhivele românești mustesc de rapoarte, memorii care analizau diverse aspecte ce țin de propaganda noastră în străinătate, subliniind lipsurile și propunând soluții viabile și moderne – la vremea aceea – fără a le fi luat cineva în seamă (volumul de față cuprinzând câteva mostre de acest gen). ” (din subcapitolul „Doar câteva concluzii sau despre limitele entuziasmului instituțional”)
CULTURĂ ŞI PROPAGANDA. INSTITUTUL ROMÂN DIN BERLIN (1940–1945)
De aceeași autori...
De la aceeași editură...
„Evenimentele istorice se consemnează de-a lungul timpului şi sunt o comoară pentru toţi cei care nu au fost prezenţi, însă doresc să cunoască trecutul pentru ca el să nu rămână uitat în negura timpului. Asemenea oricărui tezaur Arhivele devin importante şi încep să joace un rol special atunci când sunt studiate, sunt scoase la lumină şi puse la dispoziţia cititorului.
Lucrarea de faţă, intitulată „Eparhia greco-catolică de Oradea şi Marea Unire (1918–1919)" și semnată de dr. Silviu Sana cuprinde patru studii despre instituţia eclesială a românilor uniţi din nord‑vestul României în perioada anilor 1918–1919, perioada în care a însemnat trecerea Bisericii prin patru regimuri politice: Monarhia austro‑ungară, Republica Populară Ungară, Republica Sovietică Ungară şi România Mare. Această perioadă timp (ianuarie 1918 – 30 mai 1919), a însemnat şi o succesiune de evenimente care au pus Biserica în faţa a noi provocări.
CUPRINS
I. Motivaţie. Repere geografice
II. Vestigii medievale descoperite la Cristur-Crișeni (com. Crișeni, jud. Sălaj). Cercetări arheologice preventive efectuate în zona de protecţie a bisericii reformate din localitate
III. O așezare medievală identificată în aproperea cetăţii Aranyos și a ruinelor bisericii (mănăstire benedictină?) de la Cheud (com. Năpradea, jud. Sălaj). Cercetările arheologice preventive de la Cheud Sub Hij
IV. Ceramica medievală caolinică. Câteva descoperiri din Sălaj
Cuprins
PREFAȚĂ
CUVÂNT ÎNAINTE
INTRODUCERE
I. VIAȚA POLITICĂ ȘI CULTURALĂ A ROMÂNILOR DIN TRANSILVANIA ÎNTRE 1861–1948
1. Înfiinţarea Asociaţiunii. Condiţii şi evoluţie
2. Colaborarea Asociaţiunii cu instituţiile României după anul 1918
II. APRECIERI ISTORIOGRAFICE
1. Istoriografia generală privind Asociaţiunea
2. Istoriografia privind Despărţământul Alba Iulia al Astrei