„Nu poate fi o simplă coincidență – fiindcă: ce anume poate însemna «coincidență» în tentativa istoricului de a înțelege trecutul?! – faptul că vremea regilor maghiari din dinastia de Anjou a fost și epoca elanurilor de întemeiere statală ale românilor. Cele izbutite se cunosc: Valahia și Moldova. Dar nu se pot trece cu vederea nici «neliniștile» din Banat și din Maramureș, unele mai dramatice, altele de o anvergură mai greu de reconstituit în ansamblul ei. Se pregătea «Marea Ruptură» românească medievală, cea care urma să ducă la nașterea a două state diferite, în decursul aceluiași secol, și cea care în alte părți – Maramureș și Banat – eșua, ducând la continuarea și accentuarea stăpânirii maghiare asupra regiunilor vizate.” (din „Cuvânt înainte”)