„Catalogul absenţilor” şi‑a propus prezentarea într‑o variantă exhaustivă a represiunii comuniste pusă în practică de Tribunalul Militar Cluj ca şi instanţă de fond în perioada anilor 1956–1964, prin identificarea sentinţelor politice şi interpretarea condamnărilor în baza învinuirilor susţinute în instanţă de procurorii militari. Demersul nostru de identificare a persoanelor condamnate politic în sentenţierele arhivei militare din acest interval de timp şi‑a propus să umple un gol informaţional cu date preluate cu multă acurateţe. Totodată ne‑a preocupat realizarea unui profil general al condamnărilor în instanţă, elaborat prin extragerea informaţiilor din fondul de acuzări susţinute de către procurorul militar în concluziile de învinuire. Am insistat, de asemenea, asupra prezentării faptelor care constituie obiectul învinuirilor, al structurii motivaţionale care a stat la baza întocmirii dosarului penal de judecată, precum şi al concluziilor procuraturii, în dorinţa de a surprinde modul în care se putea instrumenta un astfel de dosar politic şi implicit caracterul abuziv al acestor condamnări, reliefat de multe ori şi prin discrepanţa dintre fondul faptic şi pedeapsa aplicată. (Din „Introducere”)
CATALOGUL ABSENŢILOR CONDAMNĂRI POLITICE ALE TRIBUNALULUI MILITAR CLUJ ÎNTRE ANII 1956–1964
De aceeași autori...
De la aceeași editură...
Istoria bisericească şi, mai ales, istoria Bisericii Române Unite cu Roma, Greco‑Catolice, a constituit un domeniu marginalizat în perioada comunistă (excepţie fac unele centre ale exilului românesc ca München, Paris, Madrid etc.). De aceea, după 1989 s-au impus ca absolut necesare demersuri de recuperare a acestui teritoriu al cunoaşterii.
„Arheologia și istoria militară a Daciei romane au fost privilegiate de cercetarea românească, fiindcă domeniul e vast și productiv. Un specific al provinciei a fost armata numeroasă (pe la anul 200, aproximativ 12–13% din armata Imperiului roman staționa în Dacia), prin urmare, militarii – singurul corp socio-profesional salariat, cu venituri fixe și regulate – dădeau tonul în cele mai variate aspecte ale vieții și civilizației romane.
Arnăuţii au fost un corp de lefegii (mercenari), de origine albaneză, prezenţi în oştile celor două ţări româneşti extracarpatice încă din secolul al XVII‑lea, după ce Mihai Viteazul a îngăduit aşezarea la nord de Dunăre a 15.000 de albanezi.
Istoriografia domniei lui Ștefan cel Mare a devenit imensă. Extensiunea ei nu are legătură cu sanctificarea voievodului, ci se prelungește dintr-o conștiință mult mai comună, perfect surprinsă încă de către Mihail Kogălniceanu: Ștefan ar fi lăsat o moștenire atât de prodigioasă, încât te izbești la tot pasul de ea, copleșit și magnetizat.