„Arheologia și istoria militară a Daciei romane au fost privilegiate de cercetarea românească, fiindcă domeniul e vast și productiv. Un specific al provinciei a fost armata numeroasă (pe la anul 200, aproximativ 12–13% din armata Imperiului roman staționa în Dacia), prin urmare, militarii – singurul corp socio-profesional salariat, cu venituri fixe și regulate – dădeau tonul în cele mai variate aspecte ale vieții și civilizației romane. Primii „romani” din Dacia sunt militarii, primele vetre de romanizare sunt castrele, primii constructori și producători sunt soldații romani, curând secondați de coloniști. Adusă astfel, civilizația romană a avut toate avantajele și toate neajunsurile grabei. Firește, un „aer cazon” plutește în Dacia, învăluind formele și rezultatele economiei, ale vieții sociale, ale expresiilor cultural-artistice și chiar lingvistice. Cercetarea arheologică îndelungată a castrelor, cu metodă și răbdare, alături de cea a orașelor (mai puțin intensă), descoperă neîncetat mărturiile acestei civilizații.” Prof. dr. Mihai Bărbulescu, membru corespondent al Academiei Române
CASTRELE DACIEI DUPĂ PĂRĂSIREA LOR DE CĂTRE ARMATA ROMANĂ
De aceeași autori...
De la aceeași editură...
„Cartea de faţă, Pictura românească de cult în Bihorul secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea, prezintă cel puţin două trăsături fundamentale care merită reliefate. Mai întâi, sunt evidenţiate, într‑o lumină intelectuală generoasă, atât determinările sociale, economice şi spirituale din respectiva perioadă, cât şi modul în care arta religioasă românească a răspuns cu largheţea conceptuală specifică acestora, scoţând mereu la suprafaţă conştiinţa artistică (inclusiv cea populară) care a tradus vizual aceste nevoi.
„Produs al unei perioade de intensă fermentare emblematică, sigiliul s-a articulat drept un instrument conex culturii scrise medievale de natură pragmatică, cu rolul de a-i confirma destinatarului […] certitudinea că înscrisurile cărora i se alătură […] oglindeau voința, constatările sau înfăptuirile posesorului său, fie că acesta reprezenta o instituție cu proiecție individuală sau colectivă, fie documentele redactate fuseseră emise și sigilate exclusiv în nume propriu.
„Prin această traducere aducem un omagiu tuturor colegilor români; această carte publicată în limba română este în același timp o mare onoare și o mare bucurie pentru autorul ei, care mulțumește tuturor celor care au făcut posibilă apariția aceastei lucrări, iar traducătorul Cosmin Mihail Coatu merită sincere mulțumiri. (...)