CAROL I AL ROMÂNIEI UN MONARH DEVOTAT

CAROL I AL ROMÂNIEI UN MONARH DEVOTAT
Pret: 
39,00 lei (-15,00%)
33,15 lei
TVA Inclus
În stoc (1 buc.)
Domeniul: 
Istorie, istoria artei & fotografie
Editura: 
Cetatea De Scaun
An aparitie: 
2016
Nr. pagini: 
392
Format: 
A5
ISBN: 
978-606-537-358-7

Ceea ce ne propune profesorul Sorin Liviu Damean cu noua sa lucrare este o altă dovadă de mare seriozitate. Pentru că Domnia Sa este un om serios. Deopotrivă ca profesor şi cercetător. Scrisul său nu tresare ca apa unui pârâu de munte. E un scris care învăluie cuvintele, le aşterne peste, şi ceea ce iese în final e o poveste, povestea unui om, Regele Carol I, care conduce o ţară şi vede (vede el, dar vedem şi noi), cum creşte ţara în urma lui. Tentaţia de a spune că omul respectiv face totul e mare. O zice Carol însuşi în 1893: „Mă întreb, care ar fi fost configuraţia Europei, dacă eu n-aş fi venit în România? Această aserţiune sună ca o trufie (chiar e, n.n.), dar eu sunt convins că destinele popoarelor depind adesea doar de un singur om, care este, în acest caz, unealta lui Dumnezeu”. A fost Carol I unealta lui Dumnezeu? El o crede: „Poate şi altcineva ar fi putut să preia această misiune şi ar fi putut s-o ducă la capăt cu mai mult succes, dar mă întreb dacă ar fi avut răbdarea şi tenacitatea să ia asupra lui toată osteneala şi munca şi să suporte toate luptele şi adversităţile. O întreprindere atât de grea depinde adesea mai mult de temperament decât de capacitate”. Regele nostru apare astfel ca o fiinţă providenţială, „unsul lui Dumnezeu” din ev mediu, unii dintre contemporanii săi nevăzându-l ca pe o fiinţă normală, înzestrată cu sensibilitate. „Dar nu sunt decât un om”, îi spunea el unei americance care în apropierea Peleşului sărise într-o râpă, gata să-şi frângă gâtul numai pentru a avea privilegiul să strângă mâna unui rege. „Nu este oare curios că nimeni, nimeni nu pare să gândească că sunt şi eu om de carne şi sânge ca toată lumea?” Aici se înşela, confundându-i pe trepăduşii care umblau prin castelele regale, de la Peleş, Pelişor, Cotroceni sau Foişor, cu „toată lumea”.
prof. univ. dr. Ion Bulei

De aceeași autori...

De la aceeași editură...

Deportarea romilor din Muntenia în Transnistria în perioada celui de-al doilea război mondial

Cercetarea lui Valentin Negoi oferă un tablou elocvent și detaliat al modalității în care au fost elaborate operațiunile de deportare a romilor, care au fost categoriile care au fost supuse acestei dislocări, ce abuzuri au fost înregistrate și care au fost consecințele la nivel social și individual ale acestui proces.

+ info
Slavii în perioada migrațiilor

Ce-i face pe slavi „altfel”? În jurul acestei întrebări s-au purtat multe discuții, cel mai adesea cu diverse nuanțe politice. Cum istoria slavilor interferează, de aproape un mileniu și jumătate, cu istoria românilor, este inevitabil ca, pentru români, modul cum privim și cum analizăm istoria slavilor să aibă o conotație aparte. Este foarte răspândită ideea că româna ar fi avut o importantă, dacă nu chiar masivă, influență slavă. Influența slavă este clară în cazul culturii și limbii române, dar a fost oare așa de mare ori chiar „masivă”, cum apare frecvent?

+ info
MITUL NAȚIUNILOR. ORIGINILE MEDIEVALE ALE EUROPEI

Identitatea este ceva în continuă evoluție, și sper că lucrarea mea „Mitul națiunilor” îi va putea ajuta pe cei care gândesc mai profund să-și creeze identitățile cu o mai mare încredere în viitor.
Patrick J. Geary

***
Mitul nu înseamnă nici minciună, nici fals. Mitul este tot o realitate, dar una imaginară. Când un istoric vorbește de mituri, el are în vedere un alt tip de realitate istorică, în care faptele reale sunt substituite prin imaginile lor, imagini care se constituie în conștiința colectivă, în prezentul acestor imagini, sau, cel mai adesea, în viitor.

+ info
DEPORTAȚI ÎN BĂRĂGAN. AMINTIRI DIN SIBERIA ROMÂNEASCĂ

Comunismul se instalează temeinic odată cu plecarea forțată în exil a regelui Mihai (30 decembrie 1947), cu destructurarea vechilor instituții prin epurarea cadrelor și reorganizarea administrativă. Zeci de mii de oameni au fost dați afară din magistratură, administrație, armată, poliție, universități etc. Unii dintre aceștia au fost aruncați în închisori, alții deportați . Cei mai norocoși (și cei cu mulți bani) au reușit să fugă peste graniță în Occident.

+ info