ASTRA şi Universitatea din Cluj în perioada interbelică

ASTRA şi Universitatea din Cluj în perioada interbelică
Autori: 
Pret: 
50,00 lei
TVA Inclus
În stoc furnizor
Domeniul: 
Istorie, istoria artei & fotografie
Editura: 
Casa Cartii de Stiinta
An aparitie: 
2019
Nr. pagini: 
450
Format: 
B5
ISBN: 
978-606-17-1517-6

Ediţie, studiu introductiv, portrete şi antologie de Mircea Popa

 

     În cadrul activității generale a Astrei, Clujul și-a avut rolul lui important, oferind, așa cum am arătat mai sus, pe cel de-al doilea președinte al ei, pe baronul Vasile Ladislau Pop, și creând prin banca „Economul”, un sprijin financiar extraordinar pentru populația românească a orașului și a satelor din jur. Așa cum a dezvăluit corespondența lui Pavel Vasici (medic stabilit la Cluj în calitate de inspector școlar), atât el cât și Alduleanu sau protopopul Tulie Roșescu au format un grup de sprijin al Astrei clujene, la care s-au adăugat ulterior alte două nume, Amos Frîncu și Ioan Petran. Acesta din urmă era originar din Gilău, dar a reușit să cumpere pe strada Bisericii ortodoxe o casă cu grădină, pe care a pus-o la dispoziția studenților români, spre a o folosi drept cvartir, pe timpul studiilor. În acest fel cei mai mulți dintre ei au putut să-și finalizeze studiile și să ducă un trai studențesc decent. El este creatorul Fundațiunii Petran, cu rol important în viața culturală românească a orașului, mai ales că în timpul Primului Război Mondial, el a organizat aici un prim serviciu de ambulanță al orașului, care a beneficiat astfel de un ajutor nesperat în asigurarea tratamentului sanitar al celor bolnavi și răniți. Un al treilea om cu suflet mare care a depus multe stăruințe pe terenul Astrei a fost avocatul Amos Frâncu, director al băncii „Economul”, cel care în anul de grație 1918 a organizat gărzile civile românești la Cluj în vederea preluării administrației orașului de către noile servicii românești și a apărat orașul de agresiunile unor trupe rebele secuiești, prin care profesorul Apathy teroriza populația românească. Spre încurajarea populației românești el a ridicat pe clădire băncii „Economul” steagul tricolor dătător de speranță, apărându-l în contra atacurilor dușmane. În lupta de apărarea a fortăreței românești a Clujului a căzut jertfă tânărul elev Petrovici, originar dintr-un sat din Banat, deplâns cu durere de întreg orașul și înmormântat cu onoruri militare în cimitirul orașului.

 

De aceeași autori...

De la aceeași editură...

Grammaire du roumain. Romanian Grammar. Gramatica limbii române

   „Această gramatică descrie limba română ca limbă străină (RLS) la un nivel avansat (C1), cu detalii fonetice (de pronunţare), lexicale şi gramaticale, dar şi română, franceză şi engleză – făcând-o astfel accesibilă unui larg public străin care doreşte să înţeleagă şi să înveţe structurile românei. Cartea poate servi cu succes şi învăţării limbii române ca limba a doua de către minorităţile din România sau de către unii români din străinătate.

+ info
Fără mituri. 1948-1989

   Ştefan J. Fay (1919-2009) are darul prieteniei critice, cum numeşte Constantin Noica ştiinţa lui de a face să rodească orice gest de cultură. Epistolarul, adică schimbul de scrisori dintre Ştefan J. Fay si Marcel Moreau, este una dintre dovezi.

+ info
Facultatea de Medicină, Şcoala Medicală clujeană şi spitalele din Cluj (1500 – 2000)

 Ediţie îngrijită şi prefaţă de Gheorghe Benga

 

     „Lucrarea se doreşte – aşa cum sugerează şi cuprinsul – o sinteză concentrată a celor 18 volume de cronică a Facultăţii de Medicină din Cluj. Structurat în trei părţi, volumul se referă la Facultatea de Medicină (F.M.), Şcoala Medicală Clujeană (Ş.M.C), creată în cadrul ei, şi la spitalele din Cluj.

+ info
Evadarea din Timp

„Aceasta este Evadarea din Timp!”

Era un anumit dor, un regret, dar şi o speranţă în tonul vocii lui, iar ea înţelese că scopul acelei evadări era, pentru el, o căutare fundamentală. O preocupa însă ideea de evadare, în sine, care nu este logică decât în situaţia experimentării ei unice, care se defineşte astfel ca o soluţie definitivă, dar singulară.

+ info