Psihologie, terapie și meditație

Psihologie, terapie și meditație
Autori: 
Pret: 
26,25 lei (-20,00%)
21,00 lei
TVA Inclus
În stoc furnizor
Domeniul: 
Filosofie. Sociologie. Psihologie
Editura: 
ATMAN
An aparitie: 
2020
Nr. pagini: 
263
Format: 
A5
ISBN: 
978-606-8758-67-1

Ce anume știi?

Dacă pătrunzi suficient de adânc, vei înțelege că nu știi nimic. Este posibil să deții multe informații, dar aceasta nu înseamnă a cunoaște. Poate că ai citit multe dintre scripturi, dar nici asta nu este cunoaștere.

Cunoașterea este posibilă doar atunci când transcenzi viața și moartea, nu înainte. Cum ai putea cunoaște ceva, dacă nici măcar nu te-ai găsit pe tine însuți? Ce ai putea cunoaște, dacă nu te cunoști? De aceea insistă toți marii înțelepți asupra importanței „cunoașterii de sine”, căci aceasta este cheia ce deschide cunoașterea oricărui alt aspect. Această cheie deschide o mie și una de încuietori, este cheia de boltă. Cunoscându-se, spun Upanişadele, omul cunoaște tot ceea ce există. Fără cunoașterea de sine, orice ai cunoaște este în van.

Un copil este ignorant, dar nu este conștient de aceasta; înțeleptul este tot ignorant, dar este perfect conștient de aceasta. În asta constă înțelepciunea sa, aceasta este cunoașterea pe care o deține – a ști că nu știe nimic.Înțeleptul își amintește de sine. Nu se identifică cu niciunul dintre straturile care compun personalitatea sa. Nu se identifică cu formalismul, nici cu jocurile de rol, nici cu haosul, moartea sau viața. El este ceea ce le transcende pe toate.

 

Psihologia occidentală studiază mintea ca obiect, examinând-o din exterior. Bineînțeles că, astfel scapă multe lucruri din vedere. De fapt, îi scapă esențialul.

Cum ar fi dacă cineva ar încerca să studieze iubirea privind îndrăgostiții îmbrățișându-se, ținându-se de mână, stând unul lângă altul, făcând dragoste – și ar aduna date despre  modul în care se comportă îndrăgostiții? Aceasta nu i-ar conferi nici cea mai vagă idee despre ceea ce este iubirea, deoarece iubirea nu este la suprafață. Aparențele pot fi înșelătoare, exteriorul poate fi înșelător. Iubirea ține de profunzimile ființei. O descoperi doar îndrăgostindu-te – nu există o altă cale de a o cunoaște.

Psihologia occidentală încearcă să înțeleagă mintea din exteriorul ei. Această abordare face ca mintea să fie considerată ceva material. Doar materia poate fi înțeleasă din exterior, deoarece nu are o viață interioară. Mintea ar putea fi înțeleasă doar din interior, deoarece ea nu are o suprafață exterioară – acesta este primul lucru de luat în considerare. Acesta este motivul pentru care psihologia devine comportamentală, din ce în ce mai materialistă, din ce în ce mai mecanică – și din ce în ce mai plină de suspiciune în ceea ce privește sufletul. Sufletul este complet negat de către psihologia occidentală. Nu pentru că nu  ar exista, ci pentru că această abordare îi interzice să existe, devenind limitativă. Concluziile depind de modul în care abordăm un subiect. Dacă începi greșit, rezultatul final este eronat.

 

Trăiți clipa, în totalitate. Toate religiile organizate au țeluri. Aici nu este vorba de o religie, ci de o școală a misterelor. Este religio, rădăcina din care provine cuvântul „religie”. Înseamnă a te aduna. Nimic altceva – nu Dumnezeu, cerurile, iadul, ci doar a te aduna, o cristalizare. Aceasta poate avea loc doar în prezent.

Eu nu vând opium. Nu sunt traficant de droguri. Pentru aceasta, mergeți la episcopi creștini, la cardinali, la Papă – ei sunt traficanți. Drogul este atât de subtil, încât legea nu îi poate condamna; este invizibil. Însă este cu mult mai periculos decât drogurile obișnuite. Odată ce te-ai obișnuit să îți concentrezi viața, dorurile, speranța asupra viitorului, ești terminat. Te-ai sinucis și nu mai ai cum să trăiești.

Eu vă vorbesc despre viață. Vă învăț iubirea. Vă predau meditația. Toate presupun același lucru, să fii în prezent. Să observi frumusețea momentului prezent – tăcerea care se lasă, pacea care te înconjoară, mulțumirea cutremurătoare care te cuprinde fără niciun motiv.

De aceeași autori...

Arta de a trăi și de a muri. Sărbătorind viața, celebrând moartea

În Occidentul zilelor noastre sexului îi este dat libertate totală, dar – poate că nu ați observat – moartea este ascunsă. Nimeni nu vrea să vorbească despre moarte;  toată lumea vorbește despre sex. Există o obsesie nevrotică despre sex în Occident, dar moartea? Moartea este cuvântul tabu. Dacă vorbești despre moarte, oamenii vor crede că ești morbid – „De ce vorbești despre moarte?” Mănâncă, bea și te veselește – ăsta este mottoul.

+ info

De la aceeași editură...

Pisica lui Dalai Lama și arta de a toarce

Această carte este a doua din seria Pisica lui Dalai Lama de David Michie.

+ info
Pisica lui Dalai Lama. Seninătatea și înțelepciunea lui Dalai Lama

Iubitoare, sarcastică şi înţeleaptă, această pisică cu nenumărate nume deschide o fereastră spre sanctuarul interior al vieţii din Dharamsala. Ca un mic spion care observă fluxul constant de întâlniri private dintre Sfinţia Sa şi diverse persoane, de la celebrităţi hollywoodiene la filantropi şi autori motivaţionali, pisica lui Dalai Lama ne oferă o perspectivă asupra modului în care putem găsi fericire şi sens într-o lume ocupată şi materialistă. Povestea ei va aduce un zâmbet pe chipul oricui a fost binecuvântat cu torsul mărinimos şi lăbuţele fremătătoare ale unei pisici.

+ info
Înțelepciunea nisipurilor. O nouă perspectivă asupra insecurității

Sufismul este o viziune. O viziune vă transformă. O viziune este posibilă doar când eşti transformat, când eşti dus pe alte înălţimi, pe alte culmi, pe alte profunzimi ale vieţii. De fapt, nu este deloc potrivit să folosim numele de „sufism”, pentru că nu este un „ism”. Sufiţii nu îl numesc „sufism”, este numele pe care i l-au dat cei din afară. Ei numesc viziunea pe care o au tasawwuri, o viziune a iubirii, o abordare iubitoare a realităţii. Înseamnă să te îndrăgosteşti de existenţă.

+ info
Evanghelia Mariei. Miriam din Magdala

Evangheliile lui Matei, Marcu, Luca şi Ioan sunt cele mai cunoscute şi rămân în anumite biserici ca singurele „autorizate” să ne transmită ecourile şi interpretările evenimentelor şi învăţăturilor care ar fi avut loc în Galileea şi Iudeea acum mai bine de douăzeci de secole. Descoperirile mai recente – în 1945 – ale bibliotecii de la Nag-Hammadi din Egiptul de Sus ne permit astăzi să ne lărgim perspectivele şi să ne îmbogăţim cunoaşterea cu anumite aspecte ale creştinismului până acum „ocultate” sau profanate.

+ info