Eseurile de faţă atacă unele din aceste teme şi probleme şi propune o serie de soluţii din perspectiva unei noi paradigme privind acţiunea şi interacţiunea socială, dezvoltată în lucrările amintite. Ele sunt aplicaţii ale ideilor şi metodei asociate acestei ştiinţe, analiza praxionomică, bazate în principal pe şase concepte noi: praxem, regent, act pretenţional, sistem de referinţă, deplasare praxionomică şi stare praxionomică. Nu e vorba numai de teme, idei şi concepte încă neelucidate sau aflate în discuţie în diverse ştiinţe sociale, între care filosofia, axiologia, etica, lingvistica, pragmatica, sociologia, psihologia, ştiinţa comunicării, politologia, ci şi de unele acceptate de specialiştii acestor discipline, dar care, privite prin fereastra praxiologiei analitice, capătă noi dimensiuni şi noi soluţii, mai precise, mai ample şi mai fiabile. Sigur că ideea sau tema multor eseuri din acest volum a fost enunţată sau tratată în cele două lucrări, dar într-un chip nesatisfăcător. Adică în mod restrâns, potrivit necesităţilor locului unde apare, dispersat, în mai multe capitole sau paragrafe, ori pur şi simplu tangenţial, fără o dezvoltare corespunzătoare importanţei sale. Mai mult, ele constituie, prin unele aspecte relevante, o continuare a cercetării din lucrările amintite, aducând nu rareori noi descoperiri privind acţiunea şi interacţiunea socială. Iată doar patru exemple: completarea tipului de interacţiune socială deja cunoscut, faţă în faţă, cu unul nou, numit faţă către fapt; descoperirea, alături de sinonimia lingvistică, de tip conceptual, a unui nou gen de similitudine între cuvinte, sinonimia empirică, de tip practic; identificarea a patru noi tipuri de pretenţii manifestate de partenerii unei interacţiuni, pretenţiile ordinative, ca bază socială pentru cele patru pretenţii discursive stabilite de Jürgen Habermas (inteligibilitatea, adevărul, justeţea şi veracitatea); relevarea deosebirii epistemologice şi practice între valorile ex ante şi cele ex post în dinamica interacţiunii sociale. (Gh. Novac)
O nouă perspectivă în ştiinţele sociale. Eseuri de praxiologie (I)
De aceeași autori...
De la aceeași editură...
Autorul îşi propune în această carte, să ofere o perspectivă optimistă cu privire la conţinutul „testamentului original”, la tiparul Fiinţei Absolute şi cum din aceasta şi spre aceasta, fiinţa umană „tresare” existând. Autorul explică această „tresărire spirituală” a fiinţei umane din mediul perisabilului şi al muririi în mediul transcendent ţintit, având rostul întâlnirii cu Persoana Divină, cu realitatea existenţei lui Dumnezeu.
O carte dinamică şi inspirată! Nu trebuie să fii atlet sau celebritate ca să apreciezi sentimentele şi emoţiile din această carte… trebuie să fii o fiinţă umană!
„Îți amintești? Ce frumos era. Totul era atât de frumos. Tu și eu – pe potecă. La adăpostul copacilor. Eu înainte, tu în urma mea. Lumina atunci când ajungeam, razele soarelui răsfirându-se în iarbă. Descuiam, intram. Vedeam că totul e în regulă, toate erau la locul lor. Că nimeni nu călcase pe acolo.
„Livia, fiica unică a lui Titu Liviu Maiorescu, spiritul director al „Junimii”, este înmormîntată la cimitirul Bellu, lîngă sepultura tatălui său, după o viaţă trăită mai mult pe alte meleaguri. Ei, la vîrsta adolescentină, în deceniul 1880, îi dedicase Creangă primele capitole ale Amintirilor din copilărie, care fac parte din cultura literară românească de bază, întipărită în minţile noastre infantile la începuturile şcolirii. Data morţii Liviei pe care o găsesc în surse biografice este 1946.