Cartea elaborată de Anamaria-Paula Mădăras abordează o temă inedită în spațiul științific și cultural românesc. Având la bază un demers interdisciplinar legat de relația dintre onomastică și artă, mai exact pictura, lucrarea încearcă „să realizeze o interpretare a tablourilor prin prisma teoriilor numelui propriu, să efectueze o tipologie a titlurilor, să examineze pseudonimele artiștilor, să analizeze semnătura ca nume, etimologia numelor curentelor artistice, precum și inserția titlului și a textelor în interiorul tabloului”. După cum mărturisește autoarea în Introducere, „scopul tezei este de a propune o nouă abordare privind relația nume/text/imagine picturală, comunicarea și semnificarea pe care acestea reușesc să le instituie, sugerând, în același timp, o reflecție asupra structurii, naturii și locului numelui propriu în pictură”. Având avantajul de a fi absolvit atât Filologia, cât și Artele plastice, Anamaria-Paula Mădăras a îmbinat metodele de lucru specifice diverselor discipline de factură lingvistică – onomastică, lexico-semantică, gramatică, semiotică, pragmatică –, cu cele caracteristice picturii, rezultând o lucrare originală și atractivă pentru toți cei pasionați de artele frumoase. (Oliviu Felecan)
NUME ȘI IMAGINI: SEMIOTICA VERBALULUI PICTURAL
De aceeași autori...
De la aceeași editură...
Regimul comunist a oferit educaţiei adulţilor un loc privilegiat în rândul politicilor sale de reconstrucţie a societăţii conform noilor dogme ideologice. Materializarea practică a reprezentat nu doar adoptarea modelului sovietic, ci şi convingerea liderilor politici autohtoni că adeziunea maselor la noul regim nu putea fi realizată altfel decât prin investiţii materiale şi umane în acest segment al educaţiei.
Din vremurile în care Biserica şi-a modelat ierarhia guvernamentală pentru a se conforma structurii Imperiului Roman târziu, constituţia ei a fost monarhică. Timp de secole constituţia Bisericii nu a fost supusă unei analize serioase. Oricum, în timpul secolului al XI‑lea, rolul propriu‑zis pe care Biserica îl are în societate a devenit un subiect de dezbateri intense, generând o vastă literatură de tratate polemice înverşunate, iar drepturile şi datoriile Papei au început să fie examinate cu o atenţie nemaiîntâlnită.
Xilogravura are o tradiție foarte veche, fiind întâlnită, încă din a doua jumătate a mileniului 1, ca o tehnică de multiplicare grafică în Orientul îndepărtat. Dar, într‑un scop diferit, procedeul era folosit în anumite țări ale lumii cu mult timp înainte, servind la imprimarea decorativă a țesăturilor, a ceramicii și a cărămizilor ornamentate cu diverse motive.
Gravura în lemn sau xilogravura („xylon” în limba greacă înseamnă „lemn”) se realizează prin imprimarea pe hârtie a unui desen incizat în relief pe o placă de lemn (clișeu).
De la publicarea primei ediții a prezentei lucrări au trecut două decenii. La vremea respectivă, volumul se număra printre studiile de pionierat privind prezența fraților predicatori în Transilvania medievală și edificiile pe care le‑au construit și deținut vreme de trei secole. În anii care au urmat, literatura științifică s‑a îmbogățit cu o serie de lucrări în care au fost abordate aspecte legate de situația materială a conventurilor, de implicațiile sociale, culturale și de ordin religios ale prezenței fraților predicatori în voievodatul Transilvaniei.