Clasa substantivului în limba română contemporană

Clasa substantivului în limba română contemporană
Pret: 
56,00 lei
TVA Inclus
În stoc furnizor
Domeniul: 
Cărti didactice
Editura: 
Casa Cartii de Stiinta
An aparitie: 
2018
Nr. pagini: 
422
Format: 
B5
ISBN: 
978-606-17-1250-2

   „Datorită importanţei şi valorilor formative pe care le are studiului limbii române în şcoală, găsirea de noi posibilităţi de îmbunătăţire a materialului teoretic şi practic pus la dispoziţia elevilor/viitorilor studenţi, ar trebui să constituie o preocupare şi o prioritate pentru un dascăl de limba şi literatura română. Aceasta, pe de o parte, cu scopul de a facilita înţelegerea în sine a obiectului de studiu, iar, pe de altă parte, scopul ar putea fi conştientizarea importanţei şi utilităţii pe care o au, în viaţa de zi cu zi, informaţiile pe care această disciplină le transmite, mai ales în ceea ce privește ordonarea logică a ideilor, a gândirii, care se reflectă într-o exprimare corectă și coerentă.

   După anul 1990, studiul limbii române în gimnaziu şi în liceu a cunoscut numeroase schimbări, principiul după care au fost elaborate programele şi manualele şcolare fiind acela de ieşire din academismul teoretizant şi de întoarcere către practica funcţională a limbii. Deşi se dorea ca predarea-învăţarea limbii române să răspundă tot mai mult unor cerinţe reale ale vieţii prin îmbunătăţirea comunicării verbale a elevilor şi studenţilor, realitatea ultimilor ani, reflectată atât în rezultatele şcolare din cadrul examenelor la nivel naţional, cât şi la nivelul exprimării orale şi în scris al elevilor şi studenţilor, denotă un eşec clar, care este explicabil, din punctul nostru de vedere, şi prin prisma modalităţii defectuoase de abordare teoretică şi practică a limbii române în manualele şi auxiliarele şcolare, prin întreruperea studiului aprofundat al morfologiei şi sintaxei în liceu, precum şi, implicit, prin decalajul prea mare – de la nivel gimnazial la nivel universitar – în studiul morfologiei şi al sintaxei limbii române. Dar cel mai mare deserviciu adus limbii române se reflectă în numărul redus de exerciţii de morfologie şi de sintaxă care este prevăzut în cadrul testelor decisive de evaluare şi în punctajele nesemnificative ale acestora. Acest sistem permite ca un elev care nu are cunoştinţele minime de morfosintaxă să poată promova, ba chiar mai mult, să obţină un punctaj mare la aceste examene.”

 

                                                                                                                               Autoarea

De aceeași autori...

De la aceeași editură...

Noapte albă pentru Farah

Distins în 2001 cu Premiul pentru debut al Comunității Franceze din Belgia, Noapte albă pentru Farah este un roman care, după cum afirma Thierry Vanderhaege, nu se citește, ci se devorează.

+ info
TIGRUL ȘI STEAUA. Violență și exil în proza latino-americană a secolului XX

În volum, sunt prezentați: Clarice Lispector, Guillermo Cabrera Infante, José Donoso, Roberto Bolaño, Mario Vargas Llosa

 

+ info
Bani de la Hitler (Mozaic estival)

Premiul Magnesia Litera, 2019

Premiul pentru Literatură Usedom, 2011

Premiul Georg Dehio, 2012

 

+ info
PĂMÂNTUL INVIZIBIL

 „Germania, 1945”, iulie torid. Un fotograf englez (naratorul) însoțind un regiment aliat, în ultimele zile de război și primele de pace. În lungul drum spre Rin, izvorâtă din șocul unei descoperiri sumbre, o idee revine cu obstinație. Să surprindă pe peliculă, la întâmplare, figurile oamenilor de rând, ale celor care reintră de-acum în cotidianul de odinioară. Fără întrebări ori fără răspunsuri la ele. Martori pasivi și muți? Părtași la instaurarea unei ideologii delirante și a consecințelor ei? Știind ce se petrece, acceptând, negând, ignorând?

+ info