Zonzon Pépette apare la Paris in 1923 la editura Ferenczi, prin intermediul binecunoscutei scriitoare Colette, care avea o deosebita simpatie pentru scriitorul André Baillon. Cartea este tradusa in germana in 1931 cu titlul Zonzon Pépette, das Strassenmädchen, insa doi ani mai tarziu editorul anunta ca toate exemplarele au fost confiscate si arse de nazisti.Intr-adevar, ca si in Povestea unei Marii, in romanul Zonzon Pépette avem de-a face cu un personaj feminin care practica cea mai veche meserie din lume cu o nonsalanta si fara urme de regret. Zonzon este o frantuzoaica ajunsa la Londra, unde face trotuarul incercand sa se fereasca de politisti si sa supravietuiasca in lumea interlopa, in care de altfel s-a adaptat perfect si unde se simte in largul ei.
Zonzon Pépette
De aceeași autori...
De la aceeași editură...
Iese mereu la lumină în paginile cărții acesteia o dragoste nedisimulată față de Cluj, oraș cu vechime de peste două milenii. Amărăciunea neîmplinirilor este mereu dublată de speranța îndreptărilor posibile, iar regretul pentru demolările necugetate și unele decizii pripite și construcții aberante este compensat de încrederea în rațiunea care ar putea domni în viitor.
Sufletul românesc, același în Transilvania, Muntenia și Moldova, este moștenirea cea mai de preț pe care ne-au lăsat-o înaintașii noștri. (…) Călit la focul necruțător al istoriei, sufletul românesc a făcut în fața lumii întregi dovada rezistenței și a însușirilor sale creatoare.
*
„Un proiect editorial care poate restitui cu decență memoria Mitropolitului Bartolomeu, prin prisma lucrului inedit și de valoare, este și această carte-album, cu viața în imagini a ierarhului și omului de cultură. (…) Astfel această carte-album poate fi parcursă și ca o anexă și în pandant cu toate celelalte texte de memorialistică ale lui Valeriu Anania, fiind o incarnare a textelor în care autorul dă mărturie despre sine, despre oamenii pe care i-a întâlnit și i-a cunoscut, dar și despre lumea, care ni se descoperă în mod spectaculos și nouă prin această carte.
„Auzisem că nemţii, mai ales ăştia capitalişti, sunt reci, inospitalieri, distanţi, neprimitori, cu aere de superioritate. Surpriză, însă. Frau Maria este plină de căldură şi ne face să ne simţim ca într-un sat maramureşean, ca în satul de origine al soţului dânsei şi al soţiei mele. Da, aceste două persoane sunt şi consăteni, şi rude, dar nu se cunosc.