Urlet mut

Urlet mut
Pret: 
47,57 lei
TVA Inclus
În stoc (1 buc.)
Domeniul: 
Beletristică
Editura: 
Casa Cartii de Stiinta
An aparitie: 
2013
Nr. pagini: 
385
Format: 
A5
ISBN: 
978-606-17-1431-5

       „Când am urcat la munte, în plină minune a iernii, căutând liniştea şi pacea atât de necesare celor ca mine, celor care încearcă să aştearnă visuri pe hârtie pentru a le împărtăşi cu alţi visători, nici nu mă gândeam că acolo, în locul acela pierdut de lume, s-ar putea găsi încă un suflet rătăcit asemeni mie. Sus, deasupra ultimului pâlc de pădure, care încearcă zadarnic să cucerească încă un petec de pământ într-o bătălie teribilă, plină de victime uscate în picioare, stă refugiul solitar, scârţâind din bârnele sale vechi ca un moşneag pe vreme vitregă. Se ţine însă nesperat de bine, iar vântul şi ploile care îl lovesc din toate părţile, nu fac altceva decât să-şi adauge înfrângeri după înfrângeri în cronica lor de război cu muntele. Câţiva molizi din jurul refugiului, mai poartă doar două-trei cetini răsfirate fluturând în vânt, steaguri de luptă smulse de la  vrăjmaşul vifor. În timp ce îmi trăgeam sufletul şi admiram priveliştea, mi s-a părut că văd un fuior subţire de fum strecurându-se din coşul aproape îngropat sub o plapumă de zăpadă. Vântul l-a purtat până la mine şi i-am simţit mirosul acru: nu mai încăpea nici o îndoială, cineva era înăuntru.”

 

                                                                                                                                  Ovidiu Brînduşan, Urlet mut

De aceeași autori...

De la aceeași editură...

Mircea Mihailescu sau fascinaţia de a construi

    În timpul anilor săi cei mai creativi, Mircea Mihailescu a fost un inginer remarcabil care s-a ocupat în principal cu probleme complexe de mecanică aplicată a invelitorilor subţiri şi a structurilor spaţiale. Frumuseţea construcţiilor sale se bazează pe autencititatea şi raţiunea structurii lor, pe o simplitate elegantă şi justificarea logică a conceptului. El refuza soluţiile ordinare nu numai în technică.

+ info
Mici fabule

  Traducere din limba franceză de Alina Pelea

  Ilustraţii de Laura Poantă

 

    „Într-o seară, deschid fereastra camerei. Vântul mă soarbe, trupul meu deasupra grădinii. Strig: vocea mi se pierde în această mare. Mă poartă către orașul negru.

 

    Curentul e puternic. Mă văd deja strivit de unul din turnurile de apă, uriași de frișcă în întuneric. Sângele meu curge în bazinele cu peștișori roșii, ca nişte mici oglinzi văzute de sus.

+ info
Metamorfoze clujene după Marea Unire. Rolul Monarhiei

   Îngrijire ediţie şi studiu introductiv de Marius Mureşan

+ info
Mesageţii Muntelui Kash

   „Nu cred eu că timpul trece, din trecut în viitor

    Infinitul este unul, în prezentul călător

    Nu cred nici că sensul vieții, elixirul tinereții

    Nu-l cunoaște eul care, stă ascuns în ochiul minții

 

+ info