Cartea aceasta nu pretinde a fi literatură. Ea aduce cu umilinţă câteva pagini în plus la eterna istorie a suferinţei omeneşti. Ca si celelalte opere ale lui Baillon, ea este un act – cum ar fi un examen de conştiinţă sau confesiune. Ca atare, îşi are scopul şi intenţiile în ea însăşi. Un om se caută şi se exprimă. Este greu să te găseşti, iar dacă te găseşti e greu sa fii sincer. De la o confesiune la alta – mai precis de la o căutare la alta – Jean Martin, personajul lui Baillon, revine, se dezice, se contrazice, totuşi mereu mai aproape de implacabilul adevar ce îl atrage şi pe care încă nu-l bănuieşte.
Un om aşa de simplu
De aceeași autori...
De la aceeași editură...
O carte dinamică şi inspirată! Nu trebuie să fii atlet sau celebritate ca să apreciezi sentimentele şi emoţiile din această carte… trebuie să fii o fiinţă umană!
„Îți amintești? Ce frumos era. Totul era atât de frumos. Tu și eu – pe potecă. La adăpostul copacilor. Eu înainte, tu în urma mea. Lumina atunci când ajungeam, razele soarelui răsfirându-se în iarbă. Descuiam, intram. Vedeam că totul e în regulă, toate erau la locul lor. Că nimeni nu călcase pe acolo.
„Livia, fiica unică a lui Titu Liviu Maiorescu, spiritul director al „Junimii”, este înmormîntată la cimitirul Bellu, lîngă sepultura tatălui său, după o viaţă trăită mai mult pe alte meleaguri. Ei, la vîrsta adolescentină, în deceniul 1880, îi dedicase Creangă primele capitole ale Amintirilor din copilărie, care fac parte din cultura literară românească de bază, întipărită în minţile noastre infantile la începuturile şcolirii. Data morţii Liviei pe care o găsesc în surse biografice este 1946.
„Lucrarea de faţă reprezintă o continuare a unor preocupări anterioare ale autorului referitoare la originea vieţii, cuprinse în cartea intitulată "PULBERE DE STELE: Ipoteze şi teorii privind originea vieţii pe Pământ", ce a apărut la Editura Academiei Române (Tarba, 2014).