Sub umbrele adânci

Sub umbrele adânci
Pret: 
46,51 lei
TVA Inclus
În stoc furnizor
Domeniul: 
Beletristică
Editura: 
Casa Cartii de Stiinta
An aparitie: 
2017
Nr. pagini: 
321
Format: 
A5
ISBN: 
978-606-17-1198-7

    „Îți amintești? Ce frumos era. Totul era atât de frumos. Tu și eu – pe potecă. La adăpostul copacilor. Eu înainte, tu în urma mea. Lumina atunci când ajungeam, razele soarelui răsfirându-se în iarbă. Descuiam, intram. Vedeam că totul e în regulă, toate erau la locul lor. Că nimeni nu călcase pe acolo.

    Stăteam pe treptele casei, casa noastră, doar a noastră. O bere în rucsac, încă aproape rece. Găteam în bucătăria mică improvizată. O masă luată mai mult în joacă. Îți amintești cât de frumos era? Ne cuibăream pe canapea, ne înghesuiam ca să ne încălzim. Un iz ușor de mucegai. Dar în special molid, pin. Mușchi și iarbă-neagră. Pământul argilos. Mireasma sa. Țânțarul care avea să vină, să bâzâie pe la urechile noastre. Voiai să te ridici, să-l lovești și să-l strivești. Îmi venea să râd, dar nu tare. Și mă trezeam în dimineața următoare cu o mușcătură pe obraz și una pe braț. Îmi amintesc de senzația de mâncărime. O mică umflătură roșie pe pielea albă a antebrațului. Atât de sidefie era pielea mea. O adorai, îți amintești? Mă acopereai cu săruturi, mă țineai strâns. Atât de strâns. Și cum s-a dus totul. Ar trebui să mă vezi acum.”

 

                                                                                                           Kari Fredrikke Brænne, Sub umbrele adânci

De aceeași autori...

De la aceeași editură...

Lucian Blaga. Prin cenuşa veacului

    Cartea de față se înscrie într-o lungă serie de preocupări de a pune în valoare creația lui Lucian Blaga și contextul social-politic și spiritual în care el și-a creat opera.

+ info
Iugoslavia, lumea mea

 Traducere din limba slovenă şi note  de Paula Braga Šimenc

 Prefaţă de Rodica Grigore

 

 

+ info
Istoria locală povestită de elevi

  Coordonatori: Marina Trufan, Marius Mureşan

 

  Cunoaşterea istoriei locale este necesară pentru o mai bună înţelegere a celei naţionale, care oferă probele existenţei noastre, a continuităţii identitare. În timp ce evoluţiile sociale, politice, economice şi culturale româneşti din diferite epoci sunt strâns legate de fenomenele petrecute la nivel european, determinând felul în care fiecare şi-a perceput prezentul, istoria locală a contribuit în mare măsură la procesul de unitate naţională.

+ info
Imaginarul epidemic. Reprezentări istorice

   „După un demers tematist, în care Cristina Vidruţiu panoramează mitul ciumei atât în varianta realistă, cât şi în cea alegorică, deschiderea cea mai incitantă propusă de autoare este extinderea conceptului de epidemie de la nivel tematic la nivel de dinamică a ideilor şi a culturilor. Ea face o propunere care are o valoare metodologică: este posibil ca migraţia şi difuzia temelor literare şi imaginare (inclusiv tema ciumei) să aibă loc după un pattern epidemiologic?

+ info