Patricia

Patricia
Pret: 
39,00 lei
TVA Inclus
În stoc (2 buc.)
Domeniul: 
Beletristică
Editura: 
Casa Cartii de Stiinta
An aparitie: 
2019
Nr. pagini: 
116
Format: 
A5
ISBN: 
978-606-17-1489-6

  Traducere din limba franceză şi note de Rodica Lascu-Pop

 

     „De când mi-a revenit vocea, încă n-am vorbit cu tine. Am trăit mereu în tăcere, tu și cu mine. Totul se va schimba. N-o să mă mai pot ascunde cum am făcut-o până acum. Va trebui să renunț la mânia mea surdă. Azi e ziua ta de naștere. Ai patruzeci și șapte de ani. De când trăiesc cu tine, nu ți-am oferit niciodată nimic. Spui mereu că n-ai nevoie de nimic. Ca și cum n-ar fi ceva important. Nu e adevărat, avem cu toții nevoie de atâtea lucruri. Chiar și eu care mă prefac indiferentă, care te provoc uneori doar ca să mă joc. Am căutat ceva ce nu se cumpără, pentru că tu îmi dai banii de buzunar și nu vreau să-ți oferi tot tu cadoul. Deci, ceva care nu are preț. În țara ta nu e ușor lucru. Am căutat mult și apoi am găsit. O să te sperie puțin, dar vreau să încerc. Înainte de-a merge la restaurant să ne întâlnim cu Claire și cu Hugo, când o să fim în ascensor amândouă, aș vrea să-ți pronunț numele. Numele tău ca o țară. O țară primitoare în care cresc de patru ani. O patrie.

 

Patricia.”

De aceeași autori...

De la aceeași editură...

OGLINZI ALE PRINCIPILOR ÎN BIZANȚ

Alcătuind această lucrare, am dorit să schițăm o istorie a pareneticii bizantine, punând laolaltă texte integrale și fragmente ale unor scrieri care ilustrează acest gen retoric, în limba greacă și într-o traducere adecvată. Pentru a justifica alegerea făcută și pentru a oferi cititorului cadrul teoretic pe care ne‑am întemeiat judecata, am adăugat antologiei un studiu cronologic, tematic și tipologic al speciei retorice numite îndeobște speculum principis.

+ info
Cazul Masacrului de la Katyń

Józef Mackiewicz (Petersburg 1902-1985 München), unul dintre cei mai de seamă prozatori polonezi și scriitori politici ai secolului XX. Primul autor care scrie despre trei evenimente îngrozitoare, petrecute în timpul celui de al Doilea Război Mondial: crima de la Katyń, masacrul evreilor din Ponary, la care a fost martor, și lupta cazacilor, cetățeni ai URSS și emigranți politici, care în războiul sovieto-german au luptat împotriva bolșevicilor, fiind apoi dați pe mâna acestora de către aliați, pe baza înțelegerii de la Ialta (vezi romanul Kontra).

+ info
Anul 1940 în istoria Europei. Între expansiune și declin

Anul 1940 surprinde o criză a democraţiei care s-a manifestat rapid începând cu anii ’30, atunci când statele fie se prăbuşesc înspre autoritarism, fie nu pot face faţă ideologiilor şi sunt asimilate. La finalul acelui deceniu, Liga Naţiunilor a intrat în colaps, extrema dreaptă se afla în ascensiune, iar „Noua Ordine” a lui Adolf Hitler părea să constituie viitorul Europei.

+ info