O viaţă de rezervă

O viaţă de rezervă
Pret: 
51,80 lei
TVA Inclus
În stoc furnizor
Domeniul: 
Beletristică
Editura: 
Casa Cartii de Stiinta
An aparitie: 
2019
Nr. pagini: 
380
Format: 
A5
ISBN: 
978-606-17-1537-4

  Traducere din limba macedoneană de Octavian Blenchea

 

    Srebra și Zlata sunt două surori siameze alipite la cap, a căror singură dorință este aceea de a se separa într-o bună zi. Dorința lor pare a fi comună celor șase republici ale Iugoslaviei lor materne. O viață de rezervă este o saga scrisă într-un realism balcanic deja consacrat care poartă cititorul de-a lungul a 28 de ani, din 1984 până în 2012, și acoperă cu măiestrie locuri comune cu care cititorul român se va simți cu siguranță familiar. Lidija Dimkovska reușește să descrie cu minuțiozitate nu doar drama unor personaje de excepție, dar și spațiul comunist, libertatea care îi va urma, războiul, familia disfuncțională, elementul religios, imigrația, plus o întreagă panoplie de întâmplări împrăștiate pe trei continente, acoperind pături sociale variate. Fapt care îi va aduce premiul Uniunii Europene pentru Literatură.

De aceeași autori...

De la aceeași editură...

Mici fabule

  Traducere din limba franceză de Alina Pelea

  Ilustraţii de Laura Poantă

 

    „Într-o seară, deschid fereastra camerei. Vântul mă soarbe, trupul meu deasupra grădinii. Strig: vocea mi se pierde în această mare. Mă poartă către orașul negru.

 

    Curentul e puternic. Mă văd deja strivit de unul din turnurile de apă, uriași de frișcă în întuneric. Sângele meu curge în bazinele cu peștișori roșii, ca nişte mici oglinzi văzute de sus.

+ info
Metamorfoze clujene după Marea Unire. Rolul Monarhiei

   Îngrijire ediţie şi studiu introductiv de Marius Mureşan

+ info
Mesageţii Muntelui Kash

   „Nu cred eu că timpul trece, din trecut în viitor

    Infinitul este unul, în prezentul călător

    Nu cred nici că sensul vieții, elixirul tinereții

    Nu-l cunoaște eul care, stă ascuns în ochiul minții

 

+ info
Memoriile unui Pierde-Ţară

     Mă întreb adeseori şi, cu trecerea vremii, întrebarea asta devine tot mai insistentă, dacă nu cumva totul a început din clipa în care am pus piciorul pe puntea acelui vas alb, un superb briccu trei catarge pe care viitorii marinari învăţau abc‑ul navigaţiei. Era ancorat la un chei mai retras, iar silueta lui se desprindea net dintre puţinele nave care ajungeau pe atunci până în portul nostru, vase vechi de tonaj mic, cu copastia pătată de catran şi de rugină, vase sub pavilion panamez ori liberian, alături de caice turceşti din lemn!

+ info