Ediţie îngrijită de Mihaela Gligor
Ce nu a mărturisit Maitreyi nimănui, și ce trebuia Maitreyi să-i ierte lui Mircea? Ce anume s-a întâmplat din care ea a spus „doar că m-ai sărutat din întâmplare pe frunte”, în timp ce mama ei „știa tot”? Acest ne-spus, acest secret i-a apăsat pe amândoi ani de-a rândul și mă îndoiesc că el putea fi răs-cumpărat într-un loc precum Chicago în 1973, ori prin cele scrise de ei mai înainte sau după. Eliade a crezut că a salvat, dacă nu chiar răs-cumpărat, secretul dragostei lor prin roman, Maitreyi a crezut același lucru prin contestarea lui violentă în memorialistică, limitând dragostea la spiritual în cartea ei, dar scriind separat poeme aprinse.
Sorin Alexandrescu
[…] Doamna îmi spune numele său: „Maitreyi Devi”. Străbătut de un fior, o întreb cu prudenţă dacă îl cunoaşte pe Mircea Eliade. Doamna face semn celui de lângă ea să plece (am aflat mai târziu că era nepotul ei) şi îmi răspunde: „Da, eu sunt Maitreyi! Dar nu vă puteam spune acest lucru în prezenţa unei terţe persoane”. Tonalitatea comunicării între noi era dată: cea a unei pudori neobişnuite, pe care aveam să o resimt în momentele şi zilele următoare. […] Era straniu să suprapun fiinţa diafană din roman cu femeia vârstnică din faţa mea. De fapt, ca şi Eliade, eu mă îndrăgostisem de Maitreyi, iar acum, mulţi ani după lectura romanului, o aveam lângă mine, prezenţă inimaginabilă.