Eminescu – ipoteza atomilor

Eminescu – ipoteza atomilor
Autori: 
Pret: 
29,00 lei
TVA Inclus
În stoc (1 buc.)
Domeniul: 
Beletristică
Editura: 
Casa Cartii de Stiinta
An aparitie: 
2013
Nr. pagini: 
330
Format: 
A5
ISBN: 
978‑606‑17‑0411‑8

  Eminescu – ipoteza atomilor
  ediţia a II-a, revăzută şi completată

  Cum, „ceea ce e etern nu e esenţial pentru om”, Eminescu în‑corporează nemurirea sufletului în prezenţa vie, imperisabilă a formei individuale, prin care întoarcerea ciclică la viaţă – în anumite concepţii fizice, filozofic atomiste şi stoice cu precădere – dă orizont nemărginit viziunii şi artei sale poetice. Fiind noi înşine „formula unei eterne treceri a materiei”, într‑un cuvânt, spunea scriitorul, forma care reapare fiind „asemenea unui cuvânt sau unei cugetări reproduse” – Lumea este Universul Cuvântului şi Cugetării, „abstracţie făcând de la identitatea materiei, în care se reprezintă”! În această stare, hyperioneană, în care timpul a dispărut, iar „eternitatea cu faţa ei cea serioasă te priveşte din fiece lucru”, trecerea şi naşterea, ivirea şi pieirea sunt numai o părere, doar inima „se cutremură încet de sus în jos, asemenea unei arfe eoliane, ea este singura ce se mişcă în această lume eternă… ea este orologiul ei” (manuscrisul 2287, 11 r. v.)

  Nu Moartea înspăimântă – Timpul, ce creşte‑n urmă şi întunecă! iar acesta e timpul omului, măsurat cu pulsaţiile inimii.

  Pentru toţi aceia cu auzul fin, inima deşteaptă şi ochiulpătrunzător, opera eminesciană, în care s‑a „încifrat” spiritul Universului, a fost şi rămâne semnul şi sunetul Bucuriei. (Aurelia Rusu)

De aceeași autori...

De la aceeași editură...

Cum mor scriitorii români

     „Gândul acestei cărţi este vechi de câteva decenii. Mai exact din anii când coordonam, împreună cu Mircea Zaciu şi Marian Papahagi, Dicţionarul scriitorilor români. Dădeam importanţă atâtor fapte de biografie, mediocre sau nu, citam, in bibliografie, atâtea titluri, obscure sau nu, uitând că, vorba lui P. Ţuţea, singura care ne face esenţiali este moartea.

+ info
Cuceritorii cerului. Carte de colorat

 Imagini inedite cu avioane, exerciţiu de imaginaţie şi culori! Un mic ajutor adus tuturor celor care au dorinţa de a zbura sau au avut-o odată, dar, din diverse motive, şi-au inhibat-o. Sper ca aceste imagini spectaculoase să te inspire, să întărească pasiunea sau să o renască dacă a fost dată uitării. Sper ca această pasiune să-ţi domine mintea şi, în final, să te ajute să cucereşti cerul.

+ info
Configuraţii

  Configuraţii are, între scrierile Ioanei Em. Petrescu, cea mai vizibilă miză teoretică, exprimată cum este, „programatic”, explicit, din deschidere: după un prim capitol, intitulat ca o declaraţie de principii (Poezia ca formă de cunoaştere), capitolul al doilea se ocupă de Nivele configurative în construirea imaginii şi conține o reflecţie teoretică asupra subiectului, pe care capitolele următoare o vor relua și o vor ilustra.

+ info
Colestaza la copil

  „Structura acestei cărţi-ghid este una logică, bine punctată, tratând iniţial Anatomia ficatului (insistându-se pe mărimea acestuia pe categorii de vârstă), trecând apoi la Fiziologia şi fiziopatologia colestazei, noţiuni moderne, cu aplicabilitate clinică-diagnostică. Cu multă pasiune, autorul prezintă examinările paraclinice necesare diagnosticului sindromatic şi de boală, în cadrul colestazei, subliniind utilitatea investigaţiilor moderne (inclusiv a investigaţiilor histopatologice!)”.(Prof. Dr. Nicolae Miu)

+ info