Drama limbii strămoșești

Drama limbii strămoșești
Pret: 
22,00 lei
TVA Inclus
În stoc (2 buc.)
Domeniul: 
Beletristică
Editura: 
Casa Cartii de Stiinta
An aparitie: 
2020
Nr. pagini: 
138
Format: 
A5
ISBN: 
978-606-17-1653-1

Cititorul acestei „cărţi” să ştie că autorul ei nu este nici istoriograf, nici filolog. El este un fizician care a compus un „eseu”, acel gen literar ce se vrea un studiu liber, de proporţii reduse, asupra unei probleme. Aşa ne lămureşte Noul Dicţionar Universal al Limbii Române (NDULR). În continuare, îl voi evoca, pur şi simplu şi de multe ori, prin termenul „dicţionar”.

Ce înseamnă că eseul este „un studiu liber”? În raport „cu ce” este el liber? Să fie vorba despre o libertate faţă de argumentarea ştiinţifică? Există eseul „ştiinţific”? Nu poate exista aşa ceva, pentru că ştiinţa nu poate fi „liberă”.

Aşadar, ca autor fizician, eu am compus un studiu „liber”, adică un text care nu se pretinde a fi „ştiinţific”. Drept consecinţă, orice cititor poate fi de acord ce ceea ce am scris sau nu poate fi. În acest ultim caz, prin ideile lui, cititorul devine coautor la acest studiu liber, ceea ce este un mare câştig pentru el, iar eu îi sunt recunoscător.

Care au fost impulsurile care m-au ispitit să purced la acest „studiu liber”? Primul a fost acela când am dat peste o „listă de cuvinte româneşti moştenite, probabil, din limba dacă”. Lista cuprinde 241 de cuvinte, culese din surse demne de încredere, cum ar fi: Limba traco-dacilor (de Ioan I. Rusu), Vocabularul autohton al limbii româneEtymologicum Magnum Romaniae (de B. P. Hasdeu) şi Limba daco-geţilor (de A. Vraciu).

 

De aceeași autori...

De la aceeași editură...

Colestaza la copil

  „Structura acestei cărţi-ghid este una logică, bine punctată, tratând iniţial Anatomia ficatului (insistându-se pe mărimea acestuia pe categorii de vârstă), trecând apoi la Fiziologia şi fiziopatologia colestazei, noţiuni moderne, cu aplicabilitate clinică-diagnostică. Cu multă pasiune, autorul prezintă examinările paraclinice necesare diagnosticului sindromatic şi de boală, în cadrul colestazei, subliniind utilitatea investigaţiilor moderne (inclusiv a investigaţiilor histopatologice!)”.(Prof. Dr. Nicolae Miu)

+ info
Clujul şi Ardealul în epoca Marii Uniri

  Ediţie îngrijită de Alexandra Blendea şi Marius Mureşan

 

 

 

     Sub titlul Clujulși Ardealul în epoca Marii Uniri, cunoscuta editură clujeană Casa Cărții de Științăoferă cititorilor o interesantă incursiune în istoria Transilvaniei și a orașului Cluj, începând din Evul Mediu pânăla începutul perioadei interbelice.

+ info
Cluj-Napoca. Explorând orașul în 70 de imagini. Exploring the city in 70 images

   Frumusețea unui oraş, Clujul, în cazul nostru, trebuie căutată prin comparație cu alte oraşe oarecum asemănătoare. Clujul seamănă, arhitectural, dar şi cultural, cu multe oraşe din aria fostului Imperiu, cum ar fi Cracovia, Praga, poate Triestul, dar are ceva în plus față de acestea. Prestigiul Universității, în primul rând, freamătul studenților pe arterele „oraşului-comoară” – cum l-a numit cineva – multitudinea evenimentelor artistice de prima mână, conlucrarea armonioasă a confesiunilor religioase.

 

+ info
Clasa substantivului în limba română contemporană

   „Datorită importanţei şi valorilor formative pe care le are studiului limbii române în şcoală, găsirea de noi posibilităţi de îmbunătăţire a materialului teoretic şi practic pus la dispoziţia elevilor/viitorilor studenţi, ar trebui să constituie o preocupare şi o prioritate pentru un dascăl de limba şi literatura română.

+ info