Cititorul acestei „cărţi” să ştie că autorul ei nu este nici istoriograf, nici filolog. El este un fizician care a compus un „eseu”, acel gen literar ce se vrea un studiu liber, de proporţii reduse, asupra unei probleme. Aşa ne lămureşte Noul Dicţionar Universal al Limbii Române (NDULR). În continuare, îl voi evoca, pur şi simplu şi de multe ori, prin termenul „dicţionar”.
Ce înseamnă că eseul este „un studiu liber”? În raport „cu ce” este el liber? Să fie vorba despre o libertate faţă de argumentarea ştiinţifică? Există eseul „ştiinţific”? Nu poate exista aşa ceva, pentru că ştiinţa nu poate fi „liberă”.
Aşadar, ca autor fizician, eu am compus un studiu „liber”, adică un text care nu se pretinde a fi „ştiinţific”. Drept consecinţă, orice cititor poate fi de acord ce ceea ce am scris sau nu poate fi. În acest ultim caz, prin ideile lui, cititorul devine coautor la acest studiu liber, ceea ce este un mare câştig pentru el, iar eu îi sunt recunoscător.
Care au fost impulsurile care m-au ispitit să purced la acest „studiu liber”? Primul a fost acela când am dat peste o „listă de cuvinte româneşti moştenite, probabil, din limba dacă”. Lista cuprinde 241 de cuvinte, culese din surse demne de încredere, cum ar fi: Limba traco-dacilor (de Ioan I. Rusu), Vocabularul autohton al limbii române, Etymologicum Magnum Romaniae (de B. P. Hasdeu) şi Limba daco-geţilor (de A. Vraciu).
