Configuraţii are, între scrierile Ioanei Em. Petrescu, cea mai vizibilă miză teoretică, exprimată cum este, „programatic”, explicit, din deschidere: după un prim capitol, intitulat ca o declaraţie de principii (Poezia ca formă de cunoaştere), capitolul al doilea se ocupă de Nivele configurative în construirea imaginii şi conține o reflecţie teoretică asupra subiectului, pe care capitolele următoare o vor relua și o vor ilustra. Punctul de plecare al acestei reflecţii este dublu: unul, de ordinul poeticii istorice („suntem în fond contemporani cu «momentul originar» în care se nasc – prin licenţele poetice de azi – locurile comune din limba română a veacului al XXI-lea”), al doilea, de teorie a poeticului („tocmai impunînd din interior realităţii tipare geometrizante independente de propria-i structură (deci de tiparele pe care le doreşte, nu cele care îi sunt date, nu cele pe care le trăieşte în ritmurile sale biologice individuale), omul, care nu încetează să fie natură, încetează totuşi să fie numai natură, pentru că el are libertatea de a se juca de-a natura, creînd asemenea ei…”).
Configuraţii
De aceeași autori...
De la aceeași editură...
Titlul acestei cărţi îmi evocă Arta de-a fi bunic de Victor Hugo. Într-o lume unde cuplurile nu mai au trăinicia de odinioară, bunicii au devenit nişte repere importante, mai ales că ei însoţesc în general mai mult timp viaţa nepoţilor.
Începând să scriu această carte, am devenit conştient de valoarea simbolică pe care i-aş putea-o conferi: cea a unui testament spiritual.
Traducere din limba engleză: Teodora Cucuiet
Îngrijire ediţie, note şi prefaţă: Vasile Lechinţan
Teodor Corbea – una din cele mai interesante personalităţi ale culturii noastre din a doua jumătate a secolului al XVII-lea şi de la începutul celui următor – a lăsat în urma sa un amplu dicţionar latin-român, cea mai mare şi mai ştiinţifică lucrare lexicografică a culturii noastre vechi, o operă care denotă un excellent nivel cărturăresc, comparabil cu cel al contemporanilor săi Stolnicul Constantin Cantacuzino şi Dimitrie Cantemir; o Însămnare pentru solia mai marelui mieu frate pentru vorovirea ce au avut-o cu Turculeţ rohmistru şi cu alţi rohmiştr
Cartea aceasta nu pretinde a fi literatură. Ea aduce cu umilinţă câteva pagini în plus la eterna istorie a suferinţei omeneşti. Ca si celelalte opere ale lui Baillon, ea este un act – cum ar fi un examen de conştiinţă sau confesiune. Ca atare, îşi are scopul şi intenţiile în ea însăşi. Un om se caută şi se exprimă. Este greu să te găseşti, iar dacă te găseşti e greu sa fii sincer.