Aventurile lui Sindbad Marinarul

Aventurile lui Sindbad Marinarul
Pret: 
40,01 lei
TVA Inclus
În stoc (3 buc.)
Domeniul: 
Beletristică
Editura: 
Casa Cartii de Stiinta
An aparitie: 
2018
Nr. pagini: 
240
Format: 
A5
ISBN: 
978-606-17-1336-3

În toate cele șapte aventuri transpar particularități proprii poeziei. În primul rând, varietatea peisajului situat, de multe ori, la granița dintre real și fantastic. În al doilea rând, prezența visului în structura fiecărei povestiri, căci doar în vis se pot petrece asemenea miracole. Datorită visului și visării, Sindbad pătrunde într-o lume primordială, necunoscută, fabuloasă, extinzând zona cunoașterii cu reprezentări și entități intuitive, create, neîntâlnite în universul cotidian. Lumea ca poveste își deschide larg porțile spre un univers miraculos, tot mai îndepărtat de percepția noastră rațională și concretă. În al treilea rând, cântul constituie o componentă permanentă în alcătuirea materiei narative (vezi, îndeosebi, lăuta de aur a Urgelei, sunetele focului magic din palatul vrăjitorului Barbel etc.). În lumea magică a lui Leśmian există o relație organică între cântec și poveste. Încă de tânăr, poetul a manifestat interes față de tradiția populară, mai concret, față de viziunea și gândirea omului simplu. Nu întâmplător recurge la baladă, ca sursă de inspirație, atât datorită ritmului (cântului), cât mai ales datorită cadrului mitologic, care face posibilă punerea în valoare a fanteziei poetice. Balada permite deformări și miracole, care, în lumea reală, nu se pot petrece. Ca urmare, poetul invocă spiritul baladei pentru a-l umple cu produsul unei fantezii de-a dreptul halucinante, din care, dincolo de forța imaginativă, transpar o anumită filozofie și atitudine. Toți criticii sunt de acord că balada este doar un pretext, cadrul necesar pentru construirea propriei viziuni. În tradiția europeană, balada este cântată, se caracterizează nu doar prin poveste, ci și prin ritm și muzicalitate. Pentru Leśmian, cântecul este sinonim cu poezia. Poezia are un rol privilegiat în perceperea realității, restabilind legătura pierdută cu lumea concretă, individuală. Un element important în poezie îl deține ritmul, care, dincolo de a fi un procedeu de construcție, reprezintă și un mod de a vedea lumea.

Constantin Geambaşu

De aceeași autori...

De la aceeași editură...

După ce mă ucizi, stinge lumina

   Scriitorul Alexandru Jurcan este un spirit polifonic. El scrie poezie, cronică de film şi teatru, eseu, dar mai ales proză scurtă. În toate genurile, el este lapidar, concentrat, adept vădit al preceptului lui Pitagora multum in parvo. (…) Aproximativ 250 de cuvinte îi ajung autorului, un fel de Cehov de Huedin, pentru a spune o poveste de viaţă tumultoasă, vioaie, antrenantă şi veridică, chiar şi atunci când aceasta ia aspecte suprarealiste sau absurde.

Dumitru Augustin Doman

+ info
Drumul spre nicăieri

Traducere din limba polonă şi note de Constantin Geambaşu

+ info
Două lumi X 2

   Cartea, cu un pronunţat caracter autobiografic, încearcă să zugrăvească într-o primă antiteză România interbelică şi cea de după al doilea război mondial incluzând anii de translaţie către dictatura comunistă şi apoi infernul construit de aceasta. Este o încercare de cronică de familie. Membrii familiei trec prin diferitele etape ale istoriei, destinul lor fiind adânc marcat şi deviat de hazardul acesteia.

+ info
Discul lui Archaeus. Eseuri de praxiologie (II)

   Când răsfoieşti în grabă cartea sau arunci o privire la cuprins, cea dintâi impresie este că ai în faţă o diversitate susceptibilă de incoerenţă şi disonanţă. Eseurile sunt legate însă într-o unitate de două idei: 1) există o asemănare rafinată şi profundă între om şi celelalte vieţuitoare de pe pământ, între natură şi cultură, 2) există o latură de iraţional în ambele sfere de existenţă, în prima sub forma hazardului, în a doua sub aceea a unor trăsături şi tentaţii ce generează un rău sistematic, ca să nu spun natural, în cultură şi civilizaţie.

+ info