Premiul Uniunii Europene pentru literatură pe anul 2009
„De zece ani, Adèleconduceautobuzulşcolarce adună copiii dinfermeleizolateşi satelepierdute. Singuratică, iubeştemirosulfrunzelor înmuiate deapa lacului, merele căzute, pământul. Acest ţinut al ceţuriloreste al ei, dar asta n-o ştie nimeni. Laîntorsătura unei fraze, aflăm, aproape din greşeală, că ea a fost un băieţel. Mai târziu, mult timpdupă operaţie, s-a întorsşilocalnicii nul-au recunoscut. De unde vine, care să-i fie secretul? Circulă destule zvonuri în acest microcosmos, dar oamenii o lasă în pace. Emmanuelle Pagano ştie să alterneze dialogurile, face să trăiască peisajul, miresmele şi luminile sale, vântul ce lasă urme până şi pe chipurile tinerilor. Adolescenţii «troglodiţi», cu ei se va găsi Adèle izolată, într-o peşteră, într-o noapte cu intemperii şi revelaţii.” (Isabelle Rüf, în Le Temps)
„Ce înseamnă să ai un frate? Asta mi-a lipsit întotdeauna! explică Emmanuelle Pagano despre originile romanului său. Observam o relaţie foarte puternică între fiul meu şi fiica mea, şi asta mi-a dat chef de scris. Un pic mai târziu, am fost contactată de un fost coleg de liceu care făcea demersuri pentru schimbarea sexului. Avea nevoie de mărturia mea ca să-şi modifice informaţiile din cartea de identitate. Îi cunoşteam suferinţa, însă nu m-am putut împiedica să-l întreb: «cum e să ai un vagin la 30 de ani?» Şi am hotărât să-l integrez în poveste.” (La Marseillaise)